Notă

Aruncând o privire peste blogul meu, peste postările cele de început, cele de demult, şi cele de acum, observ o mare schimbare. Atunci, deşi aveam tendinţa de a scrie despre mine, de fapt, chiar am vrut să fie un fel de jurnal virtual, sfârşeam de fiecare dată prin a da sfaturi, idei, pentru voi, gândindu-mă probabil că mă regăsesc şi eu pe acolo. Nu ştiu câte şanse sunt să fi fost într-adevăr aşa. Acum, ca să fiu sinceră, vorbind mai mult despre mine, despre ceea ce văd, simt, aud, percep, mă simt mai liberă, ori cum spunea Camil Petrescu : „Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.”. Cam aşa. Întotdeauna am fost într-o căutare continuă a sinelui, am încercat cotituri, scurtături, dar cum treaba nu merge aşa, ei, trebuie să o luăm pas cu pas, fără să ne abatem, nu? Mergând pe drumul acesta, am început să găsesc bucăţele de „puzzle”, fărâme din mine şi mi-am dat seama că nu poţi fi pe jumătate cine ştii că eşti. Dar poţi să ai răbdare cu tine, poţi să te încrezi în continuare în cine ştii că eşti. N-aş spune că am în braţe o grea incercare, dar am din nou în piept o inimă mare, mare. Şi e atât de bine, dar atât de bine! Funcţionez cel mai bine într-un astfel de echilibru intern, creat parcă în interiorul unei bule în care nimeni din afară nu are voie să pătrundă. Nu-mi pun încă întrebarea „cu ce preţ?”. Mi se pare că e mult prea devreme, că am făcut mult prea puţin, că drumul ăsta de-abia acum începe. Descopăr uşiţe la fiecare pas. Înţeleg cum poate funcţiona timpul în favoarea mea. Sunt sacrificii (de fapt, nici nu le percep aşa) pe care le faci în favoarea visului pe care îl transformi în realitate şi în detrimentul timpului pe care înainte îl petreceai cu prieteni sau cunoştinţe. Din fericire, cei care te cunosc cât să înţeleagă de ce nu îţi faci timp pentru ei în măsura în care doresc, vor găsi întotdeauna o cale să-ţi fie aproape.

Dar devenim. Dacă asta ne dorim, devenim. Ne schimbăm dacă descoperim acele uşiţe. Dacă suntem cu inima deschisă şi cu urechile ciulite. Caut să înţeleg şi să văd în ce mod o mică descoperire sau o concluzie mă poate aduce mai aproape de ceea ce îmi doresc.
Şi fără scuze. Timpul poate fi în favoarea noastră, dacă alegem să devenim, şi nu doar să fim.

Ca şi pasărea asta, înţelegi ce vreau să spun? Ea nu e doar o pasăre, ea a devenit unul din acele lucruri indispensabile, care ne aduc un zâmbet, care ne încântă fără să ne coste ceva.DSC_1068

A fi sau a deveni

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s