Sănătate la pahar

Azi dimineaţă mă întrebam ce aş putea lua la micul dejun, având în vedere că posibilităţile erau cam restrânse. Am ţinut şi ţin în continuare tot postul (7 săptămâni). În timpul ăsta am putut când mergeam la şcoală, după, sau înainte, să trec să-mi iau câte ceva de la magazin să-mi gătesc (legume, fructe, soia, toffu, lapte de soia şi altele). Acum, nemaiavând timp să fac piaţa, a trebuit să mă limitez la ce aveam la îndemână. Ideea  e că sunt şi mofturoasă când vine vorba de mâncare, în fiecare zi vreau ceva nou, diferit, mami ştie prea bine. Şi uite că după ce ne-am mutat cu bucătăria în cea de vară, am dat peste un roboţel pe care nu l-am mai folosit de mult, probabil din cauză că ocupa prea mult spaţiu. Azi l-am pus la muncă şi uite-aşa mi-am făcut un super suc cu ce am găsit şi mi-a convenit prin bucătărie.Picture 683
Am pus, deci, 2 mere mari roşii (aveam şi verzi, dar pe acelea prefer să le consum în stare proaspătă), un morcov, 2 ridichii micuţe care-mi rămăseseră de la salată, şi miezul de la jumătate de lămâie.

Rezultatul a fost apreciabil, nu am fost nevoită să adaug miere sau alţi îndulcitori, gustul era perfect.

Unii l-ar numi suc, eu îi spun pur şi simplu ‘sănătate la pahar’ , pentru că e o doză mare de vitamine. Abia aştept să încerc mai multe mixuri. A, era să uit, este şi săţios. Numai bine, nu? : )Picture 691

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s