Biscuiţi digestivi

Am tot văzut la tv cum se face reclamă biscuiţilor digestivi Belvita, mi-am cumpărat de curiozitate să văd cum sunt, dar nu mi s-au părut deloc cine ştie ce. Apoi m-am întrebat dacă aş putea să fac chiar eu acasă nişte biscuiţei de genul ăla. Am dat rapid un search pe google, am ales o pagină aleatorie şi de acolo şi reţeta. Pot să vă spun că au ieşit de o mie de ori mai buni ca cei cumpăraţi. Sunt perfecţi pentru micul dejun şi chiar când simţi nevoia să ronţăi ceva.

Picture 1375

Aşadar, avem nevoie de:

– 100g făină integrală de grâu
– 100g tărâţe de ovăz
– 1 linguriţă de praf de copt
– 80g zahăr brun de trestie
– un vârf de cuţit de sare
– 100g unt moale (taiat cubulete, tinut la temperatura camerei 15-30 min)
– 2/3 linguri lapte

Picture 1377

Mod de preparare:

1. Amestecaţi într-un bol făina de grâu cu tărâţele, sarea, zahărul şi praful de copt.
2. Adăugaţi untul tăiat cubuleţe şi amestecaţi-l cu restul ingredientelor, folosind vârfurile degetelor. Trebuie să obţineti o compoziţie nisipoasă, sfărâmicioasă. Aveţi grijă să lucraţi repede, de preferat cu mâini reci, a.î. să nu se topească untul.

3. Adăugaţi laptele şi frământaţi câteva secunde, până ce se formează o bilă legată de aluat. Consistenţa trebuie să fie densă, nu tare ca piatra, dar nici moale sau lipicioasă. Se va întări puţin stând la frigider, dar gândiţi-vă că trebuie să poata fi rulată cu sucitorul.

4. Puneţi vasul la rece 15-20 min (nu mai mult de 30 min).

5. Preîncălziţi cuptorul la 180C.

6. Aşezaţi aluatul pe o suprafaţă înfăinată şi întindeţi-l cu sucitorul până obţineţi 3mm grosime. Decupaţi folosind forme pentru fursecuri sau cu ajutorul unui pahar.

7. Puneţi biscuiţii la copt într-o tavă tapetată cu unt şi făină, sau folosiţi hârtie de copt, timp de aprox. 15 minute (până devin aurii pe margini).

Picture 1379

Au ieşit nemaipomeniţi! Trebuie neapărat să îi încercaţi! Dar aveţi grijă să respectaţi întocmai ingredientele şi cantitatea. Sunt foarte buni înmuiaţi în lapte rece, sau combinaţi cu fructe. Eu am avut la îndemână nişte piersici de la bunici şi s-au potrivit de minune. Cred că ar merge şi cu fructe de pădure, smochine sau ciocolată.

Picture 1382

Picture 1383

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s