Zile de vacanţă (5) – Dor de casă –

Ultimele zile la Bucureştiî

(că tot vă promisesem în postarea precedentă că vă arăt ce carte citeam)

Picture 1260

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Vreau acasă. Acasă cu ferestre mari, cu un fotoliu mare într-un colţ, suficient de mare încât să mă cuibăresc pentru o bună bucată de vreme, mica mea bibliotecă primitoare, biroul la care să pot scrie în voie pe bloguleţ în unele dimineţi târzii, patul care să-mi amintească întotdeauna de sentimentul de linişte şi… acasă. Cam astea îmi erau gândurile în ultima zi de şedere acolo.

Toată incursiunea asta pot spune că mi-a priit. Am parcurs în sfârşit şi centrul vechi, numit inima oraşului, care, deşi cam aglomerat, seara, era încărcat de contraste. Mi-a plăcut, aşa că i-am propus soră-mii să mă ducă de mai multe ori pe acolo. Am avut parte şi de câteva peripeţii: într-o seară, plimbându-ne noi aşa frumuşel pe ici pe colo, ne-a prins brusc ploaia. Ne-am grăbit să ajungem la un adăpost, la o streaşină ceva, că nu aveam umbrele şi era drum lung până acasă. Am stat aşa vreo 15 minute, dar ploaia părea să persiste, apoi au apărut nişte motociclişti, scoţieni după părerea mea, care ne-au întrebat într-o engleză amestecată cu limba lor unde pot să găsească lip…ha? eu cu soră-mea ne uitam nedumerite una la alta, ei – lip, lip…prima intuiţie a fost strada Lipscani, însă când le-am spus asta, ei noo, dancing, club, lip..lip..Nu prea ne-am prins care era faza, aşa că au mai rămas pe acolo cu noi, sub streaşina aia, aşteptând probabil alţi oameni care să le dea îndicaţii. În final a trecut şi ploaia, şi am şters-o repejor acasă.

(Câteva poze pe care am apucat să le fac pe centru)

Picture 1281

Picture 1293

Picture 1299

Picture 1287

Picture 1296

Picture 1289

Picture 1272

Picture 1314

Am vizitat şi două galerii de artă micuţe, în drumul nostru spre magazin, mă rog, trebuia să cumpărăm doar câteva legume pentru gătit, apă şi alte mărunţişuri, dar am sfârşit prin a ne îndepărta destul de mult şi aşa am dat şi de alte locuri pe care foarte probabil nu ne-am fi gândit să le pătrundem cu privirea.

Picture 1344

Picture 1348

Picture 1364

Picture 1361

Picture 1357

Altă întâmplare a fost când am ieşit în oraş să luăm cina. Am bătut cale lungă până să ajungem la restaurantul ăla pentru o pizza, dar când a fost vorba să ne întoarcem am început să ridicăm puţin din umeri. Se făcuse cam târziu şi prin zona aia nu mai treceau ratb-urile. Am mers, am mers, până ne-am întâlnit cu un cuplu şi nişte bătrânei care aşteptau cam după acelaşi lucru ca şi noi. I-am intrebat dacă au idee de nuştiucare ratb (încă nu m-am prins de faza cu numerele), care ajunge în zona cutare, dar n-au ştiut să ne răspundă. În cele din urmă, un nene ne-a spus să ne urcăm într-unul care tocmai venea, că sigur ajungem unde trebuie. Dar de unde? Că ne-a dus şi mai departe de destinaţia dorită. Am coborât la câteva staţii şi pe-acolo încotro s-o apucăm? Soră-mea supărată că ne-am luat după nenea ăla afurisit, eu cu chef de glume, adrenalinăăă! În staţia în care coborâserăm ne-am întâlnit cu 2 tipi, cam în dilemă şi ei. Povestea continuă. Eram cu toţii dezorientaţi, încotro s-o apucăm, am mai aşteptat şi pe acolo cam 20 de minute apoi ne-am sfătuit şi ne-am urcat într-unul care avea să ne ducă cel puţin mai aproape de punctul X. Am coborât şi restul drumului l-am parcurs pe jos. Ne-am întâlnit cu unu care ne întreba de nu ştiu ce concert, dar gândurile noastre erau departe, să ajungem acasă cât mai repede. Şi cu toate astea, a fost destul de amuzant. Noi fremătam, oamenii ne salutau pe stradă pur şi simplu, ce zi!

Oare a meritat pizza aia toată tărăşenia? Eu zic că da!:))

Picture 1366

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s