Press

Drăgăşaniul „naşte” o viitoare poetă

Zonă prolifică şi renumită pentru vinul ei, Drăgăşani este municipiul care nu încetează  să dea naştere unor noi talente. Muzică, dans, arte şi creaţie literară sunt doar câteva dintre domeniile  care ne fac cinste prin reprezentanţii lor.  Astfel, fără a mai lungi suspansul, vă pot anunţa cu lipsă de modestie că am avut ocazia să adresez câteva  întrebări unei viitoare poete, Maria Camelia Niţă.  Această tânără şi talentată drăgăşeneancă  este elevă a Colegiului Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani  şi compune. Atât pot spune, ea compune poeme. Creează din banale cuvinte, pe care noi le uzităm într-un sens obişnuit,  cele mai profunde poeme, pe care nu orice elev de vârsta ei le-ar putea concepe.

 Reporter : Ce te-a determinat sau mai bine zis ce te determină să compui?

Maria –Camelia Niţă: Cred că cel mai important lucru a fost să mă descopăr. După ce am trecut printr-o serie de experienţe, am făcut o triere şi aşa am ajuns unde sunt. Clădesc cărămizile una peste cealaltă şi acum asemeni unui zidar. Uneori mă împotmolesc, se mai sfărâmă câte o cărămidă, sau se întâmplă să intru chiar eu în zid, mă lovesc, cad, apoi o iau de la capăt. De ce fac asta? Nici eu nu prea ştiu. Dar, când vizualizez mintal o imagine cu mine stând la masă şi scriind versuri, mi se pare o privelişte pe cinste, pe care mi-aş dori să o pot decupa cu foarfeca şi s-o agăţ pentru totdeauna pe peretele memoriei mele.

Reporter: De când ai început să compui?

Maria –Camelia Niţă: În momentul în care am trasat o linie invizibilă între mine şi ceilalţi oameni. Pasiunea fără rezerve faţă de lumea de afară se limita în mare parte la cărţi şi muzică. Nu e tocmai uşor să explici altcuiva modul tău de gândire, atunci găseşti refugiu în cuvintele aşternute pe hârtie.

continuarea aici:

http://cronicazilei.info/dragasaniul-naste-o-viitoare-poeta/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s